Feckin' Emo

Si de fapt e vorba de o trupa care-mi place. Mult.

THURSDAY e la inceput in post-hardcore (aia cu frezele intr-o parte), astia s-au maturizat ceva diferit. Au o dimensiune epica la cantecele si (in cazul lui War All the Time, unul din cele mai bune albume concept pe care le-am ascultat dupa 2000) albumele lor.

Inca urla si alterneaza urlatul cu cantat aproape "emotional", dar o fac cu cap. Iar cantecele lor mai grele, usor de confundat cu cacofonii muzicale, isi pun agresivitatea in slujba conceptului pe care incearca sa-l redea (At this Velocity, de exemplu, a devenit unul din favoritele mele dupa ce mi-am dat seama ca descrie prabusirea unui avion cu toate consecintele lui - iar urletele aproape incoerente care ma deranjau deodata au avut sens).

Oricum, trebuie ascultati. Cantecele sunt late rau, improasca intelesuri peste tot fara sa cada in incoerenta, iar sunetul e mult mai "stratificat" decat la alti exponenti ai genului.

Activitati, si de ce "hobby" e un cuvant urat

Eu, tot fac poze. Strict amator. E, dupa toate canoanele, un "hobby".

Si ma gandesc ca a avea un "hobby" e un stigmat al oamenilor nefericiti cu viata lor. Ganditi-va putin. Un "hobby" e o activitate care ne face placere, dar care nu apartine vietii noastre. Toata chestia e ceva secundar, ceva usor nebun, dar pe care il acceptam cu un zambet usor jenat. "Da, fac poze, e un hobby al meu". Cat de trist si de las trebuie sa fii ca sa-ti pui placerile intr-o sticla ca pe corabii din bete de chibrit, si sa scrii pe ele (pe sticle) "Hobby". Nu sunt lucruri serioase, domnule, auzi asta, te fac sa ZAMBESTI. Mai bine gaseste-ti o slujba reala. Una din aia de la care te intorci seara prin transportul public fara sa te gandesti la nimic, bucuros doar ca s-a mai terminat o zi, si vine weekend-ul, si te poti intoarce la sticlutele tale cu corabii de jucarie.

Si nici macar nu-mi dau seama cine e vinovat. Nu stiu daca sunt parintii cu ideile lor mature, sau noi cu frica noastra e a esua, sau televizorul cu costumele si zambetele lui perfecte de urmat (cu toate ca se poate spune ca televizorul ne ajuta cateodata - dar probabil ca asta e valabil pentru orice mod de a asista la fanteziile altora). Si-ti vine cate un moment in care parca-parca te-ai apuca sa spargi sticlele si sa arati corabiile tuturor prietenilor si, cand cineva te intreaba cu ce te ocupi, sa poti sa le spui, cu un zambet lipsit de jena de data asta, ca "aranjezi chibrituri in forme de vase celebre". Hei, lumea are nevoie de nebuni, crezi ca mai e vreun loc liber?

De fapt lumea nu e atat de gri. Am prieteni care au reusit sa faca ce le place. Exemple sunt gramada. Problema e ca niciuna din ele nu-s eu.

The Aesthetics of Sanity

Think about "Zen" and "Boredom" having a torrid affair one summer and coming up with a bastard child that always existed and always will.

It's there in the things that surround us but are so common and useful that we don't see. It does not evolve, nor impress, nor deliver a message. It is the industrial design of the concrete floor. Anonymous yet essential.

Nimeni nu e

Mona. Ea e sora-mea. Stiu, stiu, ce legatura are sora-mea cu orice, va veti intreba (voi, cititorii mei imaginari). Ei bine are. Sau nu. Ba da, are.

Duminica asta n-a fost o zi foarte buna in general, dar a reprezentat un lucru diferit. Care, acum cand l-am constientizat, m-a facut sa ma simt absolut ciudat.

Duminica asta a fost prima data cand am vorbit cu sora-mea.

Si acum, inainte sa va repeziti, da, am vorbit de nenumarate ori cu sora-mea. Am locuit sub acelasi acoperis douazeci de ani. Ne-am certat. Ne-am batut. Ne-am urat. Ne-am simitit nedreptatiti. Ne-am sustinut si ascuns reciproc in fata parintilor. Toate lucrurile pe care le fac fratii in general. Si asta s-a terminat acum sapte ani.

Iar duminica a fost prima data cand am vorbit din nou. Pe bune. Ca adulti. Nu pentru ca ne-am fi certat vreodata - nici pe departe. Ci pentru ca a fi adult ("de unul singur", n. trad.) mi-a ocupat atat de mult din viata, incat am uitat ca toata treaba "cu familia" e tocmai ca nu trebuie sa fii adult ("de unul singur", n. trad.). Si a fost socant sa gasesc in sora-mea genul de persoana pe care ma plang ca n-o gasesc: o persoana care sa ma accepte fara sa-mi judece alegerile (de obicei proaste, n. ed.) si cu care interactiunea directa functioneaza fara pregatire, fara explicatii, si cu multa satisfactie.

Mona, imi pare rau ca am fost atat de adult ("..." n.trad.) pana acum.

P.S. - Imi pare rau ca a trebuit sa-ti pun poza pe net ca sa zic toate astea. Daca asta schimba ceva, sa stii ca cred ca e poza misto

P.P.S. - La Multi Ani.

Noisefun 2008

Si am stat o zi intreaga sa fac poze. A fost o experienta excelenta, si mult de invatat (am avut calitate pseudo-oficiala, cu badge de gat, etc...). Cred ca am tras vreo 3000 de cadre. Astea-s cateva.









ma rog. Mai multe pe flickr.

Muzica mea e poet. Alfabetic vorbind.

Acu, ca stau sa ma culc, ascultam niste muzica. Si citind niste titluri de albume in gand, mi-am dat seama ca suna fix ca poezia bastard-haiku pe care tot o aud prin jur sub numele de "modern"

Am adaugat niste prepozitii si-am ignorat 3 compilatii.

Asadar:

"27"

de My Album Library

She's my Ex
New girl old story
Trailblazer
before The Blackout
now Last Stop Suburbia...
Fading Days.

The Possibility and the Promise.
American Hi-Fi,
Hearts on Parade
for The Art of Losing.

Madonna,
Source Tags and Codes
that We Don't Need to Whisper
to Dream to Make Believe
What to do when You are Dead
Meltdown.

Relationship of Command
but This Station is Non-Operational
Lady Melody
on Space Camp
Make a Sound
Avoid One Thing
Let Go
Under my Skin.

Acrophobe
an Invitation to Tragedy
a Reclamation
to Stay Asleep
to Unmerry Melodies


screenshot de dovada:

Alex

Alex e un coleg si (chiar daca se indoieste cateodata) prieten. Ma uit de ceva vreme pe blogu lui (parte din cauza ca-l pazesc sa nu mai puna vreo poza oribila cu mine) si ma gandesc ca s-ar putea sa va placa. E destul de egocentric (blogul, nu neaparat el), da' compenseaza prin entuziasm :) si frecventa postarilor. E interesant de urmarit ca intreg - dupa o vreme, simti ca te lasa sa intri direct in lumea lui. Tre' sa-l invat sa faca poze, totusi.

Deci - Alex Tomulescu

P.S. - asta e in loc de raspuns la leapsa.
P.P.S. - daca te mai prind cu leapsa, te scot din blogroll

Toate bune

Andrei