Ma gandeam la ce fac, si toate lucrurile care-mi plac la ea. Si m-am decis sa va spun cateva lucruri - care v-ar prinde bine cand scrieti un scenariu. Vreodata.
O scena.
Multe scene (secvente) pe care le-am vazut sunt doar un mod de a ajunge la "scena" ce urmeaza. Autorul ia o scurtatura, umple spatiul pana la ideea pe care vrea cu adevarat s-o spuna. E un caz prea des intalnit, datorat entuziasmului de a avea ceva de spus. Adevarul trist insa e ca o scena care e doar umplutura va face spectatorul sa nu astepte scena-concluzie. Intotdeauna intreaba-te "ce vor personajele" intr-o scena. Daca n-ai un raspuns clar, probabil e cazul sa o regandesti - sau sa o stergi. Sa presupunem ca avem doua personaje. Intr-o scena functionala, fiecare intra cu un obiectiv - diferit de al celuilalt (nu poti duce un dialog in care participantii sunt de acord unul cu altul - la fel ca in lumea reala, e plictisitor). Lupta lor in cuvinte sau nu, duce scena (si povestea) inainte. Rezultatul e la latitudinea ta - nu e un joc-suma-zero, orice iti convine. Dar ORICE PERSONAJ TREBUIE SA AIBA UN SCOP. Poate mai putin naratorul... dar ma rog.
Povestea unui scenariu trebuie sa fie suma unor mici povesti - fiecare scena e un mini-scenariu, cu un inceput si un rezultat. Din rezultat in rezultat, povestile personajelor merg inainte.
Sa zicem ca scena are rost. Urmatorul precept e MINIMUL DE INFORMATIE. Ca orice scriitor, vei avea tendinta sa pictezi o fresca in locul unei schite in creion - dar crede-ma, o schita in creion functioneaza mai bine in 99% din cazuri. Dupa ce o scrii, taie replicile pana cand doar sensul ramane. Nu baga replici de genul "Da!" - ci descrie mai degraba (X e de acord). Actorii sunt foarte mandrii de replicile lor, si un simplu "da" va deveni un mic dans tematic, cu maini in aer si fete schimonosite. Replicile scurte te vor ajuta si in alt sens - cel putin in TV, nu e foarte mult timp de repetitii, iar o replica prea lunga va fi "aproximata" de actor, de cele mai multe ori in dauna scenariului si povestii, pentru ca dupa 8 duble, regizorul va spune "Bine ba, merge si-asa!" fara sa-si dea seama ca poate totul depinde de un cuvant anume.
Cand ai un schimb de gen "da - nu - da - nu - etc...", nu-l face mai lung de 3 replici. Intelegem despre ce e vorba in primele doua, iar a treia da concluzia.
Nu baga mai mult de trei personaje decat daca e ABSOLUT IMPERATIV. E foarte greu de filmat rational - mai ales in TV, unde cinematografia (engleza - n. trad.) merge pe principiul "filmam un personaj dupa cum vede alt personaj". Risti sa te alegi cu ceva haotic foarte repede.
Nu baga mai mult de doua pagini decat daca e absolut imperativ. Vei fi injurat de toti, de la actori pana la sunetisti - riscul unei greseli care sa faca sa se repete dubla creste exponential cu marimea scenei.
Si una personala, pentru ca ma ocup de comedie - trei glume in fiecare scena. Una daca e drama. Cinci daca e sketch.
Hai toate bune, si veniti sa fiti scriitori de televiziune.
Andrei.
Edit, si PS: Daca aveti intrebari, bagati la comment.
Tuesday, January 29, 2008
Sunday, January 13, 2008
Friday, December 28, 2007
Bob
Azi m-a vizitat Bob. Bob Wilson e un urs polar, si mai trece din cand in cand pe la mine atunci cand casa e goala si ma simt singur. De fiecare data ma prinde baut, si de fiecare data imi reproseaza lucrul asta. Bob e un tip ok, si cred ca e singurul din cunoscutii mei care e OK cu a fi singur - probabil viata la Pol nu-i ofera prea multe posibiltati de interactiune sociala. Din cauza asta, il ascult cand apare si vorbeste despre singuratati.
A sunat la usa, dar nu si la interfon. Probabil s-a nimerit cu cineva la intrare - dar sincer sa fiu, la mine in bloc nu e multa lume care sa umble pe la intrare la ora asta. O fi fost vecina de la trei - cred ca e cam libertina, dar ma rog, cine sunt eu sa judec. Oricum.
Suna la usa, si trecand peste intrebarile mele naturale ("Cine cacat o fi la ora asta?") , ma duc sa raspund. Intreb cine e, si Bob raspunde gafaind din greu.
- Deschide in pana mea, si sper ca ai dat drumul la aerul conditionat.
Deschid, si uite-l pe Bob transpirand din greu. Stiu, stiu, e Decembrie, dar totusi nu e Pol, asa ca il inteleg.
- Bob! strig eu
- Mda, mda. Nu-i Mos Craciun, imi pare rau sa te dezamagesc.
Intra. Bob e un urs polar, asa ca nu prea conteaza daca ma dau la o parte din usa sau nu. Se duce direct in sufragerie - are un taburet preferat (spune ca i se potriveste cu anatomia) si eu ma agat, ca intotdeauna, de blana lui. Chestia il enerveaza de obicei, dar e prea misto sa calaresti un urs polar. Plus ca de data asta n-a protestat prea mult. Poate e Craciunul, poate era obosit de la scari. Cine stie.
- Ai apa la frigider?
- Bob, e decembrie. N-am nevoie de frigider. Robinetul e la fel de bun.
- Ma rog. Imi umple si mie asta?
Ma duc cu butelca lui de scoarta de copac in bucatarie. Ma bucur ca a venit - Bob e un tip misto. Greu se mai umple butelca asta. Si nici plantele nu le-am mai udat de ceva vreme. Ma intorc in sufragerie , si deja se umple camera de miros de blana uda, iar Bob e la calaculator. Ati vazut vreodata un urs polar care incearca sa foloseasca un mouse? E destul de amuzant.
- Si Bob, zi asa, ce vant te-aduce?
- Eh, eram in zona. Renii au zis ca raman cateva zile dupa craciun, si-am venit si eu. Da' acum dorm toti. Am fost in oras, si erau destul de obositi. Tu ce mai faci?
- Meh, m-am gandit sa ma intorc vreo doua zile in Bucuresti, sa profit de acalmie ca sa zac.
- Ai fost deja acasa?
- Dap. Toata lumea e bine.
- Misto. Iar o freci de unul singur?
Bob se uita semnificativ la sticla de vodca. Ce sa zic. Ma judeca un urs.
- Hai ma, ma lasi. Ma relaxez. Am avut un an agitat.
- Bai, bea cat vrei, da' tot statul asta in casa imi miroase a victimizare. Macar daca stai singur bucura-te c-o faci. Doar tu ai vrut, nu?
- Pai si cine zice ca nu ma bucur?
Se uita la mine. E adevarat ca-s imbracat intr-o pereche de boxeri rupti si-un tricou cumparat acum 9 ani, din bazarul de la Neptun.
- Daca te bucuri, de ce arati ca un scriitor ratat dintr-un film american prost? Chiar nu inteleg, ai impresia ca te urmareste vreo gagica buna de vis-a-vis, si vrei sa faci pe interesantul?
- Bai, sunt acasa la mine. Ma imbrac cum vreau. Vrei sa ma si bas zgomotos ca sa-mi demonstrez statutul de stapan al casei?
- Hai ma, e decembrie si esti in chiloti. Probabil ingheti de frig doar ca sa arati cum crezi tu ca ai avea vreun ascendent moral asupra lumi - "uuu... ce deprimat sunt... si nimeni nu ma intelege..."
- ...
- Si in plus, ce te impiedica sa te simti bine ma rog?
- As vrea sa scriu.
- Si?
- Si nu scriu.
- De ce? Ti-au paralizat mainile?
- O-ho, am invatat ironie de cand nu ne-am mai vazut. Aveti o scoala pentru ursi la Pol?
- Hai, nu mai face pe desteptul. Zi.
- Nu scriu pentru ca nu stiu ce sa scriu. Si chiar daca as scrie, n-ar citi nimeni. Si chiar daca ar citi cineva, ar fi foarte prost scris.
- Esti tampit. Dar sa zicem c-ar fi asa, si ca i-ar pasa cuiva de cat de prost esti. Stii ce facem noi la Pol?
- ...?
- Tipam la vant. Ma duc pe marginea banchizei si urlu cat pot despre cat ma enerveaza focile, despre cum Mos Craciun are impresia ca e Isus in decembrie, despre cum ursoaicele se uita numai la Discovery si despre incalzirea globala. Mama ce cald e...
- Si vezi vreo banchiza p-aci? Ce fel de sfat e asta? Unde am eu gheata, vant si noapte de sase luni in care sa nu ma asculte nimeni?
- Pai ai blog... nu?
- ...
A sunat la usa, dar nu si la interfon. Probabil s-a nimerit cu cineva la intrare - dar sincer sa fiu, la mine in bloc nu e multa lume care sa umble pe la intrare la ora asta. O fi fost vecina de la trei - cred ca e cam libertina, dar ma rog, cine sunt eu sa judec. Oricum.
Suna la usa, si trecand peste intrebarile mele naturale ("Cine cacat o fi la ora asta?") , ma duc sa raspund. Intreb cine e, si Bob raspunde gafaind din greu.
- Deschide in pana mea, si sper ca ai dat drumul la aerul conditionat.
Deschid, si uite-l pe Bob transpirand din greu. Stiu, stiu, e Decembrie, dar totusi nu e Pol, asa ca il inteleg.
- Bob! strig eu
- Mda, mda. Nu-i Mos Craciun, imi pare rau sa te dezamagesc.
Intra. Bob e un urs polar, asa ca nu prea conteaza daca ma dau la o parte din usa sau nu. Se duce direct in sufragerie - are un taburet preferat (spune ca i se potriveste cu anatomia) si eu ma agat, ca intotdeauna, de blana lui. Chestia il enerveaza de obicei, dar e prea misto sa calaresti un urs polar. Plus ca de data asta n-a protestat prea mult. Poate e Craciunul, poate era obosit de la scari. Cine stie.
- Ai apa la frigider?
- Bob, e decembrie. N-am nevoie de frigider. Robinetul e la fel de bun.
- Ma rog. Imi umple si mie asta?
Ma duc cu butelca lui de scoarta de copac in bucatarie. Ma bucur ca a venit - Bob e un tip misto. Greu se mai umple butelca asta. Si nici plantele nu le-am mai udat de ceva vreme. Ma intorc in sufragerie , si deja se umple camera de miros de blana uda, iar Bob e la calaculator. Ati vazut vreodata un urs polar care incearca sa foloseasca un mouse? E destul de amuzant.
- Si Bob, zi asa, ce vant te-aduce?
- Eh, eram in zona. Renii au zis ca raman cateva zile dupa craciun, si-am venit si eu. Da' acum dorm toti. Am fost in oras, si erau destul de obositi. Tu ce mai faci?
- Meh, m-am gandit sa ma intorc vreo doua zile in Bucuresti, sa profit de acalmie ca sa zac.
- Ai fost deja acasa?
- Dap. Toata lumea e bine.
- Misto. Iar o freci de unul singur?
Bob se uita semnificativ la sticla de vodca. Ce sa zic. Ma judeca un urs.
- Hai ma, ma lasi. Ma relaxez. Am avut un an agitat.
- Bai, bea cat vrei, da' tot statul asta in casa imi miroase a victimizare. Macar daca stai singur bucura-te c-o faci. Doar tu ai vrut, nu?
- Pai si cine zice ca nu ma bucur?
Se uita la mine. E adevarat ca-s imbracat intr-o pereche de boxeri rupti si-un tricou cumparat acum 9 ani, din bazarul de la Neptun.
- Daca te bucuri, de ce arati ca un scriitor ratat dintr-un film american prost? Chiar nu inteleg, ai impresia ca te urmareste vreo gagica buna de vis-a-vis, si vrei sa faci pe interesantul?
- Bai, sunt acasa la mine. Ma imbrac cum vreau. Vrei sa ma si bas zgomotos ca sa-mi demonstrez statutul de stapan al casei?
- Hai ma, e decembrie si esti in chiloti. Probabil ingheti de frig doar ca sa arati cum crezi tu ca ai avea vreun ascendent moral asupra lumi - "uuu... ce deprimat sunt... si nimeni nu ma intelege..."
- ...
- Si in plus, ce te impiedica sa te simti bine ma rog?
- As vrea sa scriu.
- Si?
- Si nu scriu.
- De ce? Ti-au paralizat mainile?
- O-ho, am invatat ironie de cand nu ne-am mai vazut. Aveti o scoala pentru ursi la Pol?
- Hai, nu mai face pe desteptul. Zi.
- Nu scriu pentru ca nu stiu ce sa scriu. Si chiar daca as scrie, n-ar citi nimeni. Si chiar daca ar citi cineva, ar fi foarte prost scris.
- Esti tampit. Dar sa zicem c-ar fi asa, si ca i-ar pasa cuiva de cat de prost esti. Stii ce facem noi la Pol?
- ...?
- Tipam la vant. Ma duc pe marginea banchizei si urlu cat pot despre cat ma enerveaza focile, despre cum Mos Craciun are impresia ca e Isus in decembrie, despre cum ursoaicele se uita numai la Discovery si despre incalzirea globala. Mama ce cald e...
- Si vezi vreo banchiza p-aci? Ce fel de sfat e asta? Unde am eu gheata, vant si noapte de sase luni in care sa nu ma asculte nimeni?
- Pai ai blog... nu?
- ...
Thursday, December 27, 2007
Smells like the land of Happy
Candva saptamana trecuta, iesind din casa, mi-am aprins o tigara. Incercand sa-mi pun manusile, a fost nevoit s-o pufai, si gura mi s-a umplut de un gust puturos de tutun statut (deh, pufait). Chestia ciudata e ca odata cu gustul ala oribil am avut o senzatie de fericire care m-a facut sa ma opresc si sa ma uit in jur. Pentru o secunda uitasem unde sunt, si ca ma duc la servici. Si nu intelegeam de ce.
In cateva secunde mi-am dat seama. Gustul ala oribil semana teribil cu gustul de tigari Viceroy. Cand fumam eu asa ceva? Oh. In alte vremuri. Vremuri mai bune. Cand eram mai copil.
Si vremea se potrivea. In iarna, toti prietenii veneau care de pe unde erau plecati. Iar gustul de tutun oribil tras in gat intr-o dimineata inghetata de Decembrie e un memento al diminetilor plecate acasa dupa o noapte de baut, vorbit, ras si dezorganizare generala. Chestia asta n-o mai am - nu ma mai "strang" cu lume doar ca sa "borfaim" (doamne ce termen) la cineva acasa. Ca sa fim ironici dupa prima sticla, destepti dupa a doua, violenti dupa a treia si melancolici dupa a patra. Nu mai abuzez de mine - cateodata chiar bag tigara inapoi in pachet. Nu mai cred ca sunt invincibil. Si mi-e dor de vremurile alea. Oare n-ar trebui.
Cele mai apropiate poze pe care el-am gasit sunt mai recente decat ar trebui. De la un fel de "reuniune". Deja eram crescuti. Dar stiu ca atunci (acum vreo doi ani) am stat in casa cuiva de la 12 la 24, nefacand nimic decat sa sporovaim, sa sarim in sus pe muzica si sa ne purtam ingrozitor (dar prietenos) unul cu altul. A da, si sa radem de ultimele barfe, cu brafitul de fata.
Mi-e dor de ei. Aia de-atunci. Si pozele nu-i arata pe toti, si sper ca nu se va supara nimeni. Poate vreodata o sa scotocesc prin CDuri si-oi gasi poze "de atunci-atunci". Da' mi-e cam teama sa faca asta. Daca de la o tigara fumata prost am ajuns sa scriu toata asta, ce-oi face daca mai vad si poze.
Toate bune si Sarbatori Fericite
Andrei
In cateva secunde mi-am dat seama. Gustul ala oribil semana teribil cu gustul de tigari Viceroy. Cand fumam eu asa ceva? Oh. In alte vremuri. Vremuri mai bune. Cand eram mai copil.
Si vremea se potrivea. In iarna, toti prietenii veneau care de pe unde erau plecati. Iar gustul de tutun oribil tras in gat intr-o dimineata inghetata de Decembrie e un memento al diminetilor plecate acasa dupa o noapte de baut, vorbit, ras si dezorganizare generala. Chestia asta n-o mai am - nu ma mai "strang" cu lume doar ca sa "borfaim" (doamne ce termen) la cineva acasa. Ca sa fim ironici dupa prima sticla, destepti dupa a doua, violenti dupa a treia si melancolici dupa a patra. Nu mai abuzez de mine - cateodata chiar bag tigara inapoi in pachet. Nu mai cred ca sunt invincibil. Si mi-e dor de vremurile alea. Oare n-ar trebui.
Cele mai apropiate poze pe care el-am gasit sunt mai recente decat ar trebui. De la un fel de "reuniune". Deja eram crescuti. Dar stiu ca atunci (acum vreo doi ani) am stat in casa cuiva de la 12 la 24, nefacand nimic decat sa sporovaim, sa sarim in sus pe muzica si sa ne purtam ingrozitor (dar prietenos) unul cu altul. A da, si sa radem de ultimele barfe, cu brafitul de fata.
Mi-e dor de ei. Aia de-atunci. Si pozele nu-i arata pe toti, si sper ca nu se va supara nimeni. Poate vreodata o sa scotocesc prin CDuri si-oi gasi poze "de atunci-atunci". Da' mi-e cam teama sa faca asta. Daca de la o tigara fumata prost am ajuns sa scriu toata asta, ce-oi face daca mai vad si poze.
Toate bune si Sarbatori Fericite
Andrei
Thursday, December 13, 2007
Off Topic: Top 5 10 secunde de chitara noua
Pentru ca ascultam niste muzica azi dimineata si m-am trezit ca repetam aceleasi 10 secunde dintr-o melodie doar pentru ca imi placea cum suna chitara. Si m-am gandit sa fac un top :)
Locul 5:
Rise Against - "Tip The Scales" (A: Siren Song of the Counter Culture)
(0:00 - 0:10)
Un intro destul de "clasic" in sensul alternativ al cuvantului, dar care compenseaza cu o energie fenomenala - piesa te ia din primele secunde si nu te lasa pana la final.
Locul 4:
Halifax - "Sidney" (EP: "A Writer's Reference")
(0:00 - 0:10)
Din nou un intro, din nou alternativ, dar se joaca mai mult pe inalte decat RA, si reusesc o varietate mai mare in repetitie.
Locul 3:
Coheed And Cambria - "Welcome Home" (A: "Good Apollo. I'm Burning Star IV...")
C&C e pentru cei care erau prea mici in 1989. Serios. Daca Iron Maiden n-ar fi niste mosi, asa ar canta.
Locul 2:
Jimmy Eat World - "Get It Faster" (A: "Bleed American")
(2:30 - 2:40)
Stiu ca Jimmy Eat World sunt destul de cunoscuti, dar piesa asta nu e unul dintre hiturile lor, iar chitara intra apropae prin surprindere la un bridge undeva pe la mijloc. Doua chitari, pe tonuri diferite, se completeaza aproape in contratimp. Debusolant si delicios.
Locul 1:
Audio Karate - "Gipsyqueen" (A: "Lady Melody")
(0:30 - 0:40)
Nici n-am cuvinte sa descriu cat de buni sunt baietii astia. Poate daca incercati sa va imaginati o chitara de rock clasic pusa pe tobe de punk. Demential.
Locul 5:
Rise Against - "Tip The Scales" (A: Siren Song of the Counter Culture)
(0:00 - 0:10)
Un intro destul de "clasic" in sensul alternativ al cuvantului, dar care compenseaza cu o energie fenomenala - piesa te ia din primele secunde si nu te lasa pana la final.
Locul 4:
Halifax - "Sidney" (EP: "A Writer's Reference")
(0:00 - 0:10)
Din nou un intro, din nou alternativ, dar se joaca mai mult pe inalte decat RA, si reusesc o varietate mai mare in repetitie.
Locul 3:
Coheed And Cambria - "Welcome Home" (A: "Good Apollo. I'm Burning Star IV...")
C&C e pentru cei care erau prea mici in 1989. Serios. Daca Iron Maiden n-ar fi niste mosi, asa ar canta.
Locul 2:
Jimmy Eat World - "Get It Faster" (A: "Bleed American")
(2:30 - 2:40)
Stiu ca Jimmy Eat World sunt destul de cunoscuti, dar piesa asta nu e unul dintre hiturile lor, iar chitara intra apropae prin surprindere la un bridge undeva pe la mijloc. Doua chitari, pe tonuri diferite, se completeaza aproape in contratimp. Debusolant si delicios.
Locul 1:
Audio Karate - "Gipsyqueen" (A: "Lady Melody")
(0:30 - 0:40)
Nici n-am cuvinte sa descriu cat de buni sunt baietii astia. Poate daca incercati sa va imaginati o chitara de rock clasic pusa pe tobe de punk. Demential.
Wednesday, December 5, 2007
Subscribe to:
Posts (Atom)
