Ne-am ajuns

Elena Basescu si Gigi Becali au ajuns in Time Magazine. Serios. EBA inca si cu poza.

Dumnezeule.


The European Parliament: Where the Fringes Flourish

Icoana libertatii Chinei - patru fotografii ale eroului necunoscut

Un articol excelent azi in LENS - fotografia care a devenit simbolul revoltei din piata Tien-An-Men, cea in care un om oarecare opreste o coloana de tancuri refuzand sa se dea din fata lor - e de fapt o scena surprinsa de patru fotografi diferiti, in patru cadre similare. NYT (prin site-ul lor de fotografie) prezinta fotografiile, dar si povestile autorilor - si prin ele cenzura politica, violenta de strada si subtrefugiile necesare pentru a aduce in fata lumii povestile din acele zile, dintr-o China inchisa aproape complet.

Behind the Scenes: Tank Man of Tiananmen

When In Doubt, Go American

Colegu' meu Collin (cu doi de L, mind you) are o vorba despre astia - "Pure cock and balls".

Sii... despre asta-i vorba. Fara angst european, fara tristeti adolescentine, fara artificii sonore care sa acopere ineptitudinile muzicale si fara artificii de aparitie care sa ascunda personalitati de divizia B.

Pure
Cock
And
Balls

Black Keys
"Just Got to Be"




Later Edit:

Acu mi-am seama de gluma. E ca "White Stripes", dar fara cantitatea enorma de pozare si sugere masiva.

Bucati mici de Miercuri

Saptamana trecuta am ascultat nou:

Iron Maiden - A Matter of Life and Death - cam meh, asa, dar mi se facuse pofta de Maiden dupa ce mi-am dat seama ca n-am fost la concert si-am ascultat "Fear of the Dark" mai mult din intamplare. Nu e rau, dar ori am crescut eu, ori s-au mai potolit, ca nu m-a miscat asa mult.

Kings of Leon - Only by the Night - auzisem la TV "Sex on Fire" si mi se paruse interesanta, mai ales ca nu semana deloc cu ce-mi aduceam eu aminte de Kings of Leon. Melodia merita, albumul mai putin.

Gratitude - Gratitude - m-am inebunit dupa piesa lor "This is the Part" gasita pe Atticus III. Albumul nu e la fel de bun, dar e suficient de bun cat sa-l asculti si sa poti zice ca-ti place. E cam emo (in sensul de muzical) dar cantat de niste baieti cu experienta si chiar o tzara de talent in zdranganeli si voce respectiv. Acum ma gandesc ca probabil asa ar fi sunat Manic Street Preachers daca ar fi fost californieni si cu 10 ani mai tineri.

Si vechi:

Boy Sets Fire - Tommorrow Come Today - Stii cum e cand ti se pare ca nimeni nu mai face muzica pe placul tau, si odata parca nu mai stiai de unde sa alegi? Ei, cand ma apuca "pun discul" asta. Mai rar asa imbinare de hardcore, metal, punk si politica - fara sa sune pretentios sau amestecat. Sie fiecare piesa de pe album te tine pana la capat. Trebuie incercat.

Relatii, Exit Stage Left

Chiar mi se pare o metafora (vizuala) buna. E adevarat ca sunt niste opriri sincere si pline de afectiune, dar pana una-alta, drumul tot pe langa ele trece mai departe.

(Initial, in fraza de mai sus erau vreo doua smiley-face-uri, dar mi-am dat seama ca nu e nimic amuzant la ea.)

Feckin' Emo

Si de fapt e vorba de o trupa care-mi place. Mult.

THURSDAY e la inceput in post-hardcore (aia cu frezele intr-o parte), astia s-au maturizat ceva diferit. Au o dimensiune epica la cantecele si (in cazul lui War All the Time, unul din cele mai bune albume concept pe care le-am ascultat dupa 2000) albumele lor.

Inca urla si alterneaza urlatul cu cantat aproape "emotional", dar o fac cu cap. Iar cantecele lor mai grele, usor de confundat cu cacofonii muzicale, isi pun agresivitatea in slujba conceptului pe care incearca sa-l redea (At this Velocity, de exemplu, a devenit unul din favoritele mele dupa ce mi-am dat seama ca descrie prabusirea unui avion cu toate consecintele lui - iar urletele aproape incoerente care ma deranjau deodata au avut sens).

Oricum, trebuie ascultati. Cantecele sunt late rau, improasca intelesuri peste tot fara sa cada in incoerenta, iar sunetul e mult mai "stratificat" decat la alti exponenti ai genului.

Activitati, si de ce "hobby" e un cuvant urat

Eu, tot fac poze. Strict amator. E, dupa toate canoanele, un "hobby".

Si ma gandesc ca a avea un "hobby" e un stigmat al oamenilor nefericiti cu viata lor. Ganditi-va putin. Un "hobby" e o activitate care ne face placere, dar care nu apartine vietii noastre. Toata chestia e ceva secundar, ceva usor nebun, dar pe care il acceptam cu un zambet usor jenat. "Da, fac poze, e un hobby al meu". Cat de trist si de las trebuie sa fii ca sa-ti pui placerile intr-o sticla ca pe corabii din bete de chibrit, si sa scrii pe ele (pe sticle) "Hobby". Nu sunt lucruri serioase, domnule, auzi asta, te fac sa ZAMBESTI. Mai bine gaseste-ti o slujba reala. Una din aia de la care te intorci seara prin transportul public fara sa te gandesti la nimic, bucuros doar ca s-a mai terminat o zi, si vine weekend-ul, si te poti intoarce la sticlutele tale cu corabii de jucarie.

Si nici macar nu-mi dau seama cine e vinovat. Nu stiu daca sunt parintii cu ideile lor mature, sau noi cu frica noastra e a esua, sau televizorul cu costumele si zambetele lui perfecte de urmat (cu toate ca se poate spune ca televizorul ne ajuta cateodata - dar probabil ca asta e valabil pentru orice mod de a asista la fanteziile altora). Si-ti vine cate un moment in care parca-parca te-ai apuca sa spargi sticlele si sa arati corabiile tuturor prietenilor si, cand cineva te intreaba cu ce te ocupi, sa poti sa le spui, cu un zambet lipsit de jena de data asta, ca "aranjezi chibrituri in forme de vase celebre". Hei, lumea are nevoie de nebuni, crezi ca mai e vreun loc liber?

De fapt lumea nu e atat de gri. Am prieteni care au reusit sa faca ce le place. Exemple sunt gramada. Problema e ca niciuna din ele nu-s eu.