nonportrete

Iran

2009-06-18T07:48:00.002+03:00

E unul din cele mai emotionante piese de jurnalism, film, politica, ce vreti voi. In iran, noaptea, la fiecare ora fixa, suporterii candidatului invins Moussavi striga si raspund "Allah Akbar" in semn de solidaritate intre ei si protest fata de guvern. Dar "lovitura" sunt cuvintele fetei de pe fundal, a caror traducere am lasat-o in engleza.

Fata spune:

"They can take our phones, our internet, all our communication away, but we are showing that by saying "allaho akbar" we can find each other, and find strength. Like a nation crying out to God for help"

De pe Huffington Post

Internetul tocmai si-a gasit un motiv pentru a exista

2009-06-04T15:16:00.002+03:00

Din una alta, am dat de un site. Si e cea mai buna, folositoare, cool, misto, viabila, geniala idee de site pe care am vazut-o... dintotdeauna.

Imagniati-va un Youtube de filme. De filme clasice, alese de oameni care se pricep. Un site care are "curatori" (daca asta e un cuvant in romana) care se ingrijesc de calitatea tehnica materialului, si critici care selecteaza calitatea artistica.

Imaginati-va asta. Esti acasa. Ai chef de un film. Poate o comedie. Tastezi "Billy Wilder", si ai sapte optiuni. Alegi una - costa 3 Euro. Si te uiti. In timp real. Nu download, nu cautat pe net, nu asteptat la coada.

Sau poate vrei sa vezi filmele din "Un Certain Regard" de la Cannes de anul asta. ORICARE dintre ele. Click, lista, Click, 3 Euro, play.

E inca in beta, si multe dintre filme inca nu pot fi urmarite in Romania (de fapt, doar vreo 160 din cam 4000 sunt disponibile). Si poate 3 Euro pare mult (dar e mai putin decat un bilet la Mall, si oricum aici e vorba de varietate si calitate), si nu mi-e clar daca in pretul asta intra o vizionare sau . Dar vad viitorul cinematografiei in site-ul asta. Filme care ar avea poate 100.000 de spectatori potentiali pe tot globul pot acum profita de ei. Realizatori care nu vor sa cada sub jugul caselor de distributie, dar nu vir nici sa-si arunce copii in jungla Youtube-ului vor avea un sistem de a-si monetiza creatia. Filme care ar fi aproape imposibil de gasit / vazut (sa va uitati daca aveti timp la "free film of the month" - da, au si asa ceva) sunt acum disponibile publicului global. Mi se pare enorm. Si genial.

Si da, stiu ca Netflix si alte retele deja faceau asta, dar imbratisasera distributi digitala pastrand in continuare conceptele invechite ale studiourilor - "AAA-titles", "Shelf-Life", etc... Eu vad (poate prea optimist) in locul asta un inceput al unei noi paradigme cinematografice. Yay for change.

Hai. Valea la The Auteurs.

Ne-am ajuns

2009-06-03T17:11:00.000+03:00

Elena Basescu si Gigi Becali au ajuns in Time Magazine. Serios. EBA inca si cu poza.

Dumnezeule.

The European Parliament: Where the Fringes Flourish

Icoana libertatii Chinei - patru fotografii ale eroului necunoscut

2009-06-03T16:43:00.004+03:00

Un articol excelent azi in LENS - fotografia care a devenit simbolul revoltei din piata Tien-An-Men, cea in care un om oarecare opreste o coloana de tancuri refuzand sa se dea din fata lor - e de fapt o scena surprinsa de patru fotografi diferiti, in patru cadre similare. NYT (prin site-ul lor de fotografie) prezinta fotografiile, dar si povestile autorilor - si prin ele cenzura politica, violenta de strada si subtrefugiile necesare pentru a aduce in fata lumii povestile din acele zile, dintr-o China inchisa aproape complet.

Behind the Scenes: Tank Man of Tiananmen

When In Doubt, Go American

2008-10-15T14:41:00.003+03:00

Colegu' meu Collin (cu doi de L, mind you) are o vorba despre astia - "Pure cock and balls".

Sii... despre asta-i vorba. Fara angst european, fara tristeti adolescentine, fara artificii sonore care sa acopere ineptitudinile muzicale si fara artificii de aparitie care sa ascunda personalitati de divizia B.

Pure
Cock
And
Balls

Black Keys
"Just Got to Be"

Later Edit:

Acu mi-am seama de gluma. E ca "White Stripes", dar fara cantitatea enorma de pozare si sugere masiva.

Bucati mici de Miercuri

2008-09-24T16:19:00.002+03:00

Saptamana trecuta am ascultat nou:

Iron Maiden - A Matter of Life and Death - cam meh, asa, dar mi se facuse pofta de Maiden dupa ce mi-am dat seama ca n-am fost la concert si-am ascultat "Fear of the Dark" mai mult din intamplare. Nu e rau, dar ori am crescut eu, ori s-au mai potolit, ca nu m-a miscat asa mult.

Kings of Leon - Only by the Night - auzisem la TV "Sex on Fire" si mi se paruse interesanta, mai ales ca nu semana deloc cu ce-mi aduceam eu aminte de Kings of Leon. Melodia merita, albumul mai putin.

Gratitude - Gratitude - m-am inebunit dupa piesa lor "This is the Part" gasita pe Atticus III. Albumul nu e la fel de bun, dar e suficient de bun cat sa-l asculti si sa poti zice ca-ti place. E cam emo (in sensul de muzical) dar cantat de niste baieti cu experienta si chiar o tzara de talent in zdranganeli si voce respectiv. Acum ma gandesc ca probabil asa ar fi sunat Manic Street Preachers daca ar fi fost californieni si cu 10 ani mai tineri.

Si vechi:

Boy Sets Fire - Tommorrow Come Today - Stii cum e cand ti se pare ca nimeni nu mai face muzica pe placul tau, si odata parca nu mai stiai de unde sa alegi? Ei, cand ma apuca "pun discul" asta. Mai rar asa imbinare de hardcore, metal, punk si politica - fara sa sune pretentios sau amestecat. Sie fiecare piesa de pe album te tine pana la capat. Trebuie incercat.

Relatii, Exit Stage Left

2008-09-24T16:14:00.002+03:00

Chiar mi se pare o metafora (vizuala) buna. E adevarat ca sunt niste opriri sincere si pline de afectiune, dar pana una-alta, drumul tot pe langa ele trece mai departe.

(Initial, in fraza de mai sus erau vreo doua smiley-face-uri, dar mi-am dat seama ca nu e nimic amuzant la ea.)

Feckin' Emo

2008-08-29T15:52:00.002+03:00

Si de fapt e vorba de o trupa care-mi place. Mult.

THURSDAY e la inceput in post-hardcore (aia cu frezele intr-o parte), astia s-au maturizat ceva diferit. Au o dimensiune epica la cantecele si (in cazul lui War All the Time, unul din cele mai bune albume concept pe care le-am ascultat dupa 2000) albumele lor.

Inca urla si alterneaza urlatul cu cantat aproape "emotional", dar o fac cu cap. Iar cantecele lor mai grele, usor de confundat cu cacofonii muzicale, isi pun agresivitatea in slujba conceptului pe care incearca sa-l redea (At this Velocity, de exemplu, a devenit unul din favoritele mele dupa ce mi-am dat seama ca descrie prabusirea unui avion cu toate consecintele lui - iar urletele aproape incoerente care ma deranjau deodata au avut sens).

Oricum, trebuie ascultati. Cantecele sunt late rau, improasca intelesuri peste tot fara sa cada in incoerenta, iar sunetul e mult mai "stratificat" decat la alti exponenti ai genului.

Activitati, si de ce "hobby" e un cuvant urat

2008-08-25T17:19:00.002+03:00

Eu, tot fac poze. Strict amator. E, dupa toate canoanele, un "hobby".

Si ma gandesc ca a avea un "hobby" e un stigmat al oamenilor nefericiti cu viata lor. Ganditi-va putin. Un "hobby" e o activitate care ne face placere, dar care nu apartine vietii noastre. Toata chestia e ceva secundar, ceva usor nebun, dar pe care il acceptam cu un zambet usor jenat. "Da, fac poze, e un hobby al meu". Cat de trist si de las trebuie sa fii ca sa-ti pui placerile intr-o sticla ca pe corabii din bete de chibrit, si sa scrii pe ele (pe sticle) "Hobby". Nu sunt lucruri serioase, domnule, auzi asta, te fac sa ZAMBESTI. Mai bine gaseste-ti o slujba reala. Una din aia de la care te intorci seara prin transportul public fara sa te gandesti la nimic, bucuros doar ca s-a mai terminat o zi, si vine weekend-ul, si te poti intoarce la sticlutele tale cu corabii de jucarie.

Si nici macar nu-mi dau seama cine e vinovat. Nu stiu daca sunt parintii cu ideile lor mature, sau noi cu frica noastra e a esua, sau televizorul cu costumele si zambetele lui perfecte de urmat (cu toate ca se poate spune ca televizorul ne ajuta cateodata - dar probabil ca asta e valabil pentru orice mod de a asista la fanteziile altora). Si-ti vine cate un moment in care parca-parca te-ai apuca sa spargi sticlele si sa arati corabiile tuturor prietenilor si, cand cineva te intreaba cu ce te ocupi, sa poti sa le spui, cu un zambet lipsit de jena de data asta, ca "aranjezi chibrituri in forme de vase celebre". Hei, lumea are nevoie de nebuni, crezi ca mai e vreun loc liber?

De fapt lumea nu e atat de gri. Am prieteni care au reusit sa faca ce le place. Exemple sunt gramada. Problema e ca niciuna din ele nu-s eu.

The Aesthetics of Sanity

2008-07-29T11:38:00.003+03:00

Think about "Zen" and "Boredom" having a torrid affair one summer and coming up with a bastard child that always existed and always will.

It's there in the things that surround us but are so common and useful that we don't see. It does not evolve, nor impress, nor deliver a message. It is the industrial design of the concrete floor. Anonymous yet essential.

Nimeni nu e

2008-07-15T23:34:00.003+03:00

Mona. Ea e sora-mea. Stiu, stiu, ce legatura are sora-mea cu orice, va veti intreba (voi, cititorii mei imaginari). Ei bine are. Sau nu. Ba da, are.

Duminica asta n-a fost o zi foarte buna in general, dar a reprezentat un lucru diferit. Care, acum cand l-am constientizat, m-a facut sa ma simt absolut ciudat.

Duminica asta a fost prima data cand am vorbit cu sora-mea.

Si acum, inainte sa va repeziti, da, am vorbit de nenumarate ori cu sora-mea. Am locuit sub acelasi acoperis douazeci de ani. Ne-am certat. Ne-am batut. Ne-am urat. Ne-am simitit nedreptatiti. Ne-am sustinut si ascuns reciproc in fata parintilor. Toate lucrurile pe care le fac fratii in general. Si asta s-a terminat acum sapte ani.

Iar duminica a fost prima data cand am vorbit din nou. Pe bune. Ca adulti. Nu pentru ca ne-am fi certat vreodata - nici pe departe. Ci pentru ca a fi adult ("de unul singur", n. trad.) mi-a ocupat atat de mult din viata, incat am uitat ca toata treaba "cu familia" e tocmai ca nu trebuie sa fii adult ("de unul singur", n. trad.). Si a fost socant sa gasesc in sora-mea genul de persoana pe care ma plang ca n-o gasesc: o persoana care sa ma accepte fara sa-mi judece alegerile (de obicei proaste, n. ed.) si cu care interactiunea directa functioneaza fara pregatire, fara explicatii, si cu multa satisfactie.

Mona, imi pare rau ca am fost atat de adult ("..." n.trad.) pana acum.

P.S. - Imi pare rau ca a trebuit sa-ti pun poza pe net ca sa zic toate astea. Daca asta schimba ceva, sa stii ca cred ca e poza misto

P.P.S. - La Multi Ani.

Noisefun 2008

2008-05-14T20:47:00.003+03:00

Si am stat o zi intreaga sa fac poze. A fost o experienta excelenta, si mult de invatat (am avut calitate pseudo-oficiala, cu badge de gat, etc...). Cred ca am tras vreo 3000 de cadre. Astea-s cateva.

ma rog. Mai multe pe flickr.

Muzica mea e poet. Alfabetic vorbind.

2008-05-07T00:41:00.001+03:00

Acu, ca stau sa ma culc, ascultam niste muzica. Si citind niste titluri de albume in gand, mi-am dat seama ca suna fix ca poezia bastard-haiku pe care tot o aud prin jur sub numele de "modern"

Am adaugat niste prepozitii si-am ignorat 3 compilatii.

Asadar:

"27"

de My Album Library

She's my Ex
New girl old story
Trailblazer
before The Blackout
now Last Stop Suburbia...
Fading Days.

The Possibility and the Promise.
American Hi-Fi,
Hearts on Parade
for The Art of Losing.

Madonna,
Source Tags and Codes
that We Don't Need to Whisper
to Dream to Make Believe
What to do when You are Dead
Meltdown.

Relationship of Command
but This Station is Non-Operational
Lady Melody
on Space Camp
Make a Sound
Avoid One Thing
Let Go
Under my Skin.

Acrophobe
an Invitation to Tragedy
a Reclamation
to Stay Asleep
to Unmerry Melodies

screenshot de dovada:

Alex

2008-04-17T15:27:00.002+03:00

Alex e un coleg si (chiar daca se indoieste cateodata) prieten. Ma uit de ceva vreme pe blogu lui (parte din cauza ca-l pazesc sa nu mai puna vreo poza oribila cu mine) si ma gandesc ca s-ar putea sa va placa. E destul de egocentric (blogul, nu neaparat el), da' compenseaza prin entuziasm :) si frecventa postarilor. E interesant de urmarit ca intreg - dupa o vreme, simti ca te lasa sa intri direct in lumea lui. Tre' sa-l invat sa faca poze, totusi.

Deci - Alex Tomulescu

P.S. - asta e in loc de raspuns la leapsa.
P.P.S. - daca te mai prind cu leapsa, te scot din blogroll

Toate bune

Andrei

Pentru ca toti obositii de "indie" ma calca pe nervi

2008-04-13T00:44:00.003+03:00

Stiu, poate e o prejudecata. Dar serios, cand esti asaltat de un val de prezentari de false emotii, asemanatoare pana la indivizare, ma ia un nerv mai ceva decat atunci cand ii vad pe aia tunsi ca Tokyo Hotel pe strada (chiar, solistul ala e fata sau baiat?). Dar ma rog.

Si cautand eu pe taramurile americane dupa niste baieti cu mai putin angst din asta de supermarket (heh, see what I did there?) , mi-am adus aminte de o formatie pe care imi propusesem de mult sa o ascult dar tot imi scapase - The Riverboat Gamblers. Si de doua zile ii ascult incontinuu. Iar piesa asta...

...ma bantuie cu refrenul ala idiot de "adictiv" (mormai tot timpul "on again, off again, on again, off again, on again, off again, ma rog... ascultati si o sa intelegeti).

Deci da.

The Riverboat Gamblers - To the Confusion of Our Enemies

Andrei

Obiective, obiective...

2008-04-09T15:08:00.002+03:00

Ma tot gandesc cum sa continui sistemul asta nou (Nikon-ul, adicatelea). E bineinteles o forma de visare, ca-mi tot fac wishlisturi, si alte alea, dar gandidu-ma mai adanc la el (si reorganizandu-mi baza de poze, chestie care m-a facut sa trec prin marea lor majoritate) am ajuns la niste concluzii. Acum ,eu pe Pentax am o colectie extinsa de chestii (10-20, 21, 24, 35, 50x3, 70, 90, 135, 180, 70-300) asa ca am si o baza de comparatie.

24, 50, 85.

E tot ce-mi trebuie pentru 99% din pozele care-mi aduc satisfactie. De ce:

24 pentru ca orice mai larg (ma uit la tine, 10-20!) te seduce pe moment cu perspectiva dramatica si elementele de compozitie si subiectele se pierd undeva intre linii care se intalnesc la infinit. Ca sa nu mai zic ca e enorm de dificil de compus (aici vorbim de fotografi amatori, ca mine, bineinteles) pentru ca orice miscare schimba total ecologia cadrului. Din pacate pentru Nikon 24'le "de firma" n-are o reputatie foarte buna. Probabil ma voi indrepta spre o Sigma 24/1.8. Am mai avut, am incredere in ea (si e si HSM).

50 ... asta e clasic. Am deja cu 1.4, si daca ma enervez ma duc si la 1.2 (e mai ieftin decat credeam, vreo 1700 RON, manual, ce-i drept). Pentru momente generaliste (da, stiu, 1,5x, dar te adaptezi) si in general obiectivul de "all-around" pentru mine.

85 ... pentru ca multa lume vrea portrete, si-mi si place sa fac. Plus ca functioneaza bine ca tele in contextul meu (vreun concert, sau un eveniment sport mic, gen skate sau mai stiu eu ce). Probabil ca 85/1.4, cand o fi cazul sa am banii astia de cheltuit.

Bineinteles, de ce nu zoom? Simplu, pentru ca ma confuzeaza. Mereu uit ca e zoom, si il folosesc ca pe o fixa la focala la care se intampla sa fie setat.

Voi ce va doriti?

Pentru ca...

2008-04-07T12:13:00.003+03:00

...azi dimineata asa ma simteam ducandu-ma la birou. Noroc ca ma astepta un pilot pe mail, care m-a facut sa ma simt mai bine. Multumesc Bogdane.

Poza e una mai veche, manipulata putin azi dimineata. Stiu, fontu' nu e cel mai dramatic, dar nu vroiam sa fie cheesy.

Andrei

Magazinul fermecat de nunti

2008-03-29T08:30:00.002+02:00

Nu stiu de ce, dar mi se pare ca daca ar fi sa-ti iei conduri zburatori (bine, in masura in care te prind chestiile astea...), parca aici ar avea. Probabil ca sunt cu precomanda si 6-14 zile lucratoare de asteptare, dar totusi...

Scule si Ganduri

2008-03-27T09:07:00.003+02:00

Poza de mai sus e prima poza meritorie cu "asta nou", si ilustreaza destul de bine diferentele dintre cele doua sisteme.

La pentax, eram ca la vanatoarea cu arcul. Stateam, pandeam, asteptam dupa colt (de multe ori la propriu :) ) pentru ca stiam ca AF-ul, ISO-ul si alte cele nu-mi vor face treaba. Mergeam de multe ori cu obiectivul pus pe focus manual si ghiceam "din ochi" distanta pe marcajele obiectivului, inainte sa ma apropii de locul de unde declansam. Din punctul asta de vedere era o experienta mult mai cerebrala (poate si mai placuta, nu stiu).

Cu asta, l-am lasat pe "A", cu "auto ISO", l-am ridicat la ochi si am apasat pe shutter. Toata experienta a durat vreo 3 secunde, si m-am ales cu 4 cadre. Iso 3200, nu-i o problema. AF, excelent. Tacut si discret.

Intrebarea e ... oare-mi lipseste vanatoarea?

Ceva vesti de ordin tehnic

2008-03-26T00:18:00.003+02:00

:))))))

O sa revin si cu comentarii mai pe larg. Pana acum e foarte, foarte bine dar, spre surprinderea mea, nu mi se pare ca nu mai am nevoie de Pentax. Sunt oarecum complementare.

Iupiii.

Andrei

UPDATE, 24 de ore mai tarziu.

Oooook. E o bestie. Mare, neagra si ingrozitor de rapida. Inca nu ma pronunt la calitatea imaginii (cu toate ca nu am vazut nimic in neregula) dar ca forta bruta am impresia aia pe care o ai in fata bouncer-ului de club: ca daca ar vrea m-ar batea de m-ar face varza. AF-ul e nesimtit de rapid si enorm de destept (bine, eu venind de pe K10D probabil busit, care avea nevoie de convingere si un masaj ca sa focalizeze corect din prima), burst-ul e... ce sa zic, 8FPS (cu baterii AAA) e o experienta care merita traita, viteza de reactie in general e cvasi-instantanee, etc... Concluzia e ca la tehnica e fenomenal.

Imi place foarte mult ce face cu parametrii de imagine (saturatie, sharpness, etc...) - faptul ca poti sa salvezi seturi si ca setarile chiar dau feeling diferit pozelor (eu de exemplu mi-am facut 2 - unul denumit "PRE-MONO" cu contrast minim si sharpness mare, pentru pozele pe care urmeaza sa le fac alb-negru in PP, si unul "D-POS" cu saturatie si sharpness oleaca in sus, contrastul mai mult si brightess oleaca in jos, care in jpeg, impreuna cu un ISO 800, se apropie de filmul Kodak ProPhoto pe care il folosesc in Pentaxul ME.

Apropo de ISO, e bine. E fooooarte bine. Am dezactivat orice forma de noise-reduction din primele minute, si pana in 3200 arata absolut natural (chiar daca "grainy"), si nici mai sus nu se face de ras.

Ca ergonomie... ei bine maica... aici e mai cu dus-intors. Forma in sine e excelenta, dar butoanele si rotitele sunt gandite absolut clasic, pentru doua maini. Din punctul asta de vedere, alocarea dinamica a rotitelor de la K10D e peste orice am intalnit pana acum. Pentaxul are nevoie doar de o mana ca sa opereze, si asta dintr-o gandire inovativa a plasarii butoanelor si customizarii functiilor. Dar asta ca nota de subsol, asa.

Una peste alta... e bine. E foarte bine. Dar Pentaxul e Pentax :)

Toate bune

Andrei

2008-03-20T10:26:00.002+02:00

Alb-Negru (in digital)

O chestie foarte usor de facut, in sine: tac-pac, desaturate, aia e. Mie imi place sa vad altfel lucrurile.

Culoare intr-o poza e unun din straturile estetice ale ei, pozei. Poate sunt trei, poate ca nu. La mine in minte sunt doua: forme, si culori. Amblele straturi necesita coordonare si supervizare, si a putea jongla cu ele necesita un nivel de experienta mai mare decat cel la care ma aflu. De-abia reusesc sa vad formele, darami-te sa ma gandesc si la cromatica.

De aceea aleg de multe ori alb-negru. Daca forma e una suficienta ca valoare "estetica" (absolut subiectiv, bineinteles) dar cromatica e cel mult "ok", aleg sa ma duc in alb-negru. Iar prelucrarea digitala te ajuta sa translatezi, la propriu, cromatica in stratul "formelor". Pentru ca fiecare culoare, individual, poate fi atat de intensa in alb-negru pe cat doresti sa o faci. E ca si sum in fotografie toate elementele s-ar separa, si le poti aduce in fata sau sa le lasi undeva in spate, unde nu deranjeaza pe nimeni. Sa ma explic.

Mai toate programele de prelucrare digitala au ceea ce voi numi absolut arbitrar "desaturare conditionata". O bluza albastra cu guler rosu poate fi, in alb-negru, o bluza alba cu guler negru sau o bluza neagra cu guler alb sau o bluza gri cu guler gri. Sau orice combinatie din cele de mai sus. Si asta, pe langa faptul ca te scapa de nevoia de a "managea" culorile, iti o o flexibilitate in plus pentru produsul final. Scazand luminozitatea albastrului vei transforma cerul dintr-o balta bleu-alba intr-un element cu personalitate, de exemplu.

In acelasi timp, alb-negru invita la exces. Multa lume il ia prea literal - mult contrat, mult alb, mult negru, in fotografii care tipa la tine dupa atentie, in loc sa invite la o contemplare mai atenta. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca e cuplat de obicei cu "street photo" - si multi inteleg prin asta poze cu cersetori si gunoaie, care nu fac de cat sa adauge la violenta fotografiei in cauza.

Asa ca atentie cu el. Poate fi cel mai bun lucur care i se intampla pozei, dar poate sa si ia o poza mediocra si sa te pacaleasca (pe tine ca fotograf) ca merita aratata.

interventii si explicatii

2008-03-13T14:46:00.004+02:00

EXT. ACOPERIS - NOAPTE

Acoperis de bloc. Peste margine se vede orasul noaptea. La doi-trei metri de margine “casa liftului”, cu usa de acces.
VARTOLOMEU sta asezat pe marginea acoperisului, cu picioarele in gol. E imbracat intr-o salopeta albastra. Da din picioare - asteapta ceva, nu pare deprimat.

INT. BIROU - ZI
Vartolomeu sta in spatele unui birou. E imbracat in costum. Are un dosar in fata. Pe fereastra se vede o lumina de zi foarte puternica.

VARTOLOMEU
(catre camera)
Sun zile in care imi urasc slujba. Sa ai de-a face cu tot felul de idioti care habar n-au cat de mult au, si cat de usor il pot pierde. O adunatura de egoisti melodramatici, toti. Te intrebi ce-au facut ca sa merite atata efort.

Interfonul de pe birou suna, Vartolomeu raspunde.

FADE TO:

EXT. ACOPERIS
Usa de la acoperis se deschide si intra AUREL. Il vede pe VARTOLOMEU, se opreste o clipa, se gandeste. Isi baga mana in buzunar, si inainteaza catre el. Se opreste la cativa metri, isi scoate o tigara si si-o aprinde.

AUREL
Hei.

Vartolomeu se intoarce putin surprins. Are un moment de dezechilibru - e in pericol sa cada, spre panica lui Aurel care face un pas in fata, dar isi revine.

VARTOLOMEU
Salut.

AUREL
Te deranjez?

VARTOLOMEU
Nu, astept un coleg. Tu?

AUREL
(ezita)
Am iesit la o tigara. Sa iau niste aer proaspat, cum ar veni (rade). Aveti de lucru in bloc?

VARTOLOMEU
Da. Colegul meu mai are ceva de lucru.

AUREL
Tigara?

VARTOLOMEU
Nu fumez. Dar da-mi.

Aurel ezita dar ii intinde pachetul. Vartolomeu scoate o tigara, se uita la Aurel, si o pune in gura. Asteapta, nu se intampla nimic. Aurel scoate o bricheta si i-o intinde. Vartolomeu nu reactioneaza. Aurel aprinde bricheta si o duce la tigara din gura lui Vartolomeu. Nimic.

AUREL
Trebuie sa tragi.

Vartolomeu trage. Tigara se aprinde.

ZGOMOT DE TIGARA TRASA IN PIEPT. PRELAPSE MUZICA. CAMERA SE APROPIE DE TIGARA, DEVINE DETALIU.

CUT TO:
EXT. STRADA

MUZICA, NO AUDIO. CAMERA PLEACA DE LA DETALIU TIGARII ARZAND

PULL BACK TO REVEAL:

ANA e cea care fumeaza, se indeparteaza de Aurel, care striga dupa ea

CAMERA MERGE CU AUREL, APOI SE INDREAPTA IN SUS

CUT TO:
EXT. ACOPERIS
Vartolomeu se ineaca ingrozitor cu fumul. Are convulsii - si e pe marginea acoperisului. Aurel e ingrijorat de pozitia lui. Vartolomeu isi revine. Scoate tigara din gura si se uita la ea.

VARTOLOMEU
E ingrozitoare. Nu inteleg de ce faceti asta.

AUREL
Eh, e un pretext pentru multe alte lucruri, se fapt.

VARTOLOMEU
Cum ar fi?

AUREL
Sa ramai singur, sa nu mai fii singur, sa faci altceva, sa nu faci altceva, etcetera...

VARTOLOMEU
De ce ai avea nevoie de un pretext?

AUREL
Sincer... nu stiu. Banuiesc ca e mai usor asa.

VARTOLOMEU
Tot nu inteleg.

AUREL
Nici nu e foarte clar.

VARTOLOMEU
Banuiam.

Vartolomeu aproba tacut. Aurel face cativa pasi in spate si se rezeama de peretele casei liftului (in picioare).

CUT TO:
INT. BUCATARIE - SEARA
Ana e la masa in bucatarie, imbracat “de casa”. Fumeaza, bea cafea. Soneria de la usa suna incontinuu, Ana pare ca nu aude nimic. Pe fereastra vedem o panorama similara a orasului, realizam ca Ana sta la un etaj superior.

CAMERA PLEACA DIN BUCATARIE, TRECE “PRIN” PERETELE HOLULUI

INT. HOL BLOC (CONTINUOUS)

Aurel suna la sonerie.

CAMERA CONTINUA MISCAREA, PLECAND “CU SPATELE” PE SCARI.

FADE TO:
EXT. ACOPERIS

Aurel sta jos, rezemat de casa scarii, langa usa de acces.

AUREL
Nu ma asteptam sa mai gasesc pe cineva aici, sincer sa fiu.

VARTOLOMEU
Pai nici n-ar trebui sa stau foarte mult. Dar astept pe cineva, si cand vine pot sa plec.

AUREL
Vreo tipa?

VARTOLOMEU
Oarecum.

Aurel rade amar, dar destul de tare.

AUREL
Foarte misto.

VARTOLOMEU
De ce?

AUREL
Si eu tot din cauza unei tipe am venit.

CUT TO:
INT. HOL BLOC
Aurel scrie un biletel pe perete. Incearca sa-l strecoare pe sub usa, dar nu are loc. Il impatureste si-l fixeaza intre usa si toc.

CUT TO:
EXT. ACOPERIS

VARTOLOMEU
O astepti?

AUREL
(da din cap)
Nah. Am asteptat-o pana acum. Acum nu prea stiu ce sa mai fac.

VARTOLOMEU
(face semn cu capul catre panorama orasului)
Si ce te astepti sa gasesti aici?

AUREL
(misterios, rade)
Usi deschise. Un joc nou. “Restart level, do not save current game”.

VARTOLOMEU
Nu stiu daca poti sa-i spui un joc.

Aurel se aseaza si el pe marginea acoperisului.

AUREL
Corect, n-am nimic de pierdut.

VARTOLOMEU
(catre el insusi)
Asa crezi tu...

CAMERA PLONJEAZA IN JOS DE PE BLOC...

CUT TO:
PRELAPSE SUNET DE AMBULANTA - MONTAJ
Girofar de ambulanta / Fotografia lui Aurel cu banda de doliu / imagine cu o familie indurerata / imagine cu Ana in doliu / imagine cu Ana in bucatarie / imagine cu un flacon de pastile / imagine cu girofar / fotografia Anei cu banda de doliu / imagine cu (alta) familie indurerata

FADE TO:
INT. BUCATARIE
Ana termina de baut cafeaua. Suna soneria de la usa. Ana se repede sa raspunda plina de speranta, dar in loc de Aurel e Vartolomeu in salopeta de tip de la cablu. Biletelul pus de Aurel cade, Vartolomeu il ridica foarte natural si-l mototoleste. Intra impreuna cu Ana in bucatarie. Ana ii ofera cafea, Vartolomeu explica ceva despre o defectiune, face semn de “sus”, arata catre un clipboard pe care il are in mana.

CAMERA IESE PE GEAM PE PANORAMA ORASULUI

FADE TO:
EXT. ACOPERIS (CONTINOUS)
CAMERA SE INTOARCE DE LA PANORAMA, ACUM SUNTEM PE ACOPERIS.

Aurel si Vartolomeu sunt unul langa altul pe marginea blocului.

AUREL
Cred ca ar fi mai bine sa pleci putin.

VARTOLOMEU
De ce?

AUREL
Am ceva de rezolvat.

VARTOLOMEU
Inca un minut. Colegul meu ar trebui sa ajunga imediat.

AUREL
(se uita in jos, hipnotizat)
Ok.

Usa de la casa liftului se deschide si pe ea intra Vartolomeu. Aurel e interzis, se uita unde ar fi trebuit sa fie Vartolomeu langa el, dar acolo nu mai e nimeni. Vartolomeu, de langa usa, face semn cuiva sa urce.

Pe usa iese Ana. Il vede pe Aurel pe marginea bocului, si ramane incremenita, cu o expresie de frica pe fata. Aurel da sa se intoarca dar aluneca si e gata sa cada. E tinut de Vartolomeu, care acum e din nou langa el. Ana se uita langa ea, unde ar fi trebuit sa fie. Ana alearga catre Aurel, care acum e in picioare langa margine. Se imbratiseaza, cu Vartolomeu langa ei.

Aurel se uita in jur dupa Vartolomeu, dar acesta nu mai e nicaieri.

CUT TO:
EXT. ACOPERIS 2

Pe acoperisul de vis-a-vis, Vartolomeu se uita la cei doi de departe.

VARTOLOMEU
(catre el)
Cu placere

Are in mana dosarul de la inceput, il deschide si scrie ceva in el.

FADE TO WHITE
SFARSIT.

Sunchaser Express

2008-03-03T21:11:00.002+02:00

O imagine proasta ca realizare - e subexpusa rau. Dar imi place sa cred ca are "atmosfera" - stiu, stiu, e o eticheta utilizata de prea multe ori ca scuza pentru incompetenta sau lipsa de talent, dar cu toate astea (si constientizand ca exemplul de mai sus e poate o imbinare rarisima de ambele) sunt cazuri in care atmosfera conteaza. Bine, aici poate fi vorba, daca stau sa ma gandesc, una din putinele cazuri in care sintagma "geniu neinteles" ( "Cum adica nu vezi?!? Liniile... liniile... si soarele.. acolo... adica nu vezi...? sunt... asta... simetrice... Filistinule!!!") capata inteles. Pentru ca o fraza ca cea de mai sus de fapt exprima o cantitate imensa de emotii viabile, cu o susta. Sunt viabile doar pentru creator - si prin asta imposibil de exprimat prin altceva decat "Cum nu vezi?!?!". Asa ca data viitoare cand cineva, vizibil excitat, va arata o poza gesticuland necontrolat de parca Noe l-ar fi sunat sa-l anunte ca i-a incurcat rezervarea pe arca pentru potopul de poimaine, fiti milosi. Chiar daca pentru voi (si restul lumii) e un patrat cam steril cu foarte mult negru pe margini, spuneti ca "are atmosfera, frate...". O sa ajutati un prieten. Filistinilor!!!

A, si legat de scenaristica, am avut azi o ipoteza noua. Povestea nu conteaza - personajul (da ,"ul", doar unul) asigura legatura cu publicul. Da, da, o sa spuneti ca e la mintea cocosului, dar nu chiar. Spun asta ca sa ma fortez sa o dezvolt intr-un post viitor, aici sau pe Aproape Comic.

Sfarsit si Afara.

Andrei

In parcare la Mall (ala nou)

2008-02-27T12:59:00.003+02:00

E dragut in parcare la mall. Incepe sa semene foarte mult cu viziunea (fictiva) pe care o am despre "vatra satului". Stand acolo si fumand, mi-am dat dat seama ca imi place agitatia anonima din jur - si ca poti sa-ti agiti creierul cu tot felul de intrebari abosult irelevante (ce-o fi cumparat, frate, aia de cara atat? Maaama, cum tre sa fii sa te imbraci in halul ala? Oare mai vine? Cum o arata parcarea asta noapte? Usa aia unde-o duce? Ce masina... cine-o fi proprietarul?). E adevarat ca timiditatea mea (si faptul ca aveam o fixa de 24mm pe aparat) ma impiedica sa va arat respectiva animatie-agitatie. Si imi place ca e unul din ultimele locuri deschise, plate si populate din Bucuresti, si poti sa vezi hat departe, pana la Dacia Logan care iese cu spatele din randul 5 al parcarii.

Si poti sa vezi si cerul. Mare chestie.

Gata.

Andrei

O scena

2008-01-29T21:06:00.000+02:00

Ma gandeam la ce fac, si toate lucrurile care-mi plac la ea. Si m-am decis sa va spun cateva lucruri - care v-ar prinde bine cand scrieti un scenariu. Vreodata.

O scena.

Multe scene (secvente) pe care le-am vazut sunt doar un mod de a ajunge la "scena" ce urmeaza. Autorul ia o scurtatura, umple spatiul pana la ideea pe care vrea cu adevarat s-o spuna. E un caz prea des intalnit, datorat entuziasmului de a avea ceva de spus. Adevarul trist insa e ca o scena care e doar umplutura va face spectatorul sa nu astepte scena-concluzie. Intotdeauna intreaba-te "ce vor personajele" intr-o scena. Daca n-ai un raspuns clar, probabil e cazul sa o regandesti - sau sa o stergi. Sa presupunem ca avem doua personaje. Intr-o scena functionala, fiecare intra cu un obiectiv - diferit de al celuilalt (nu poti duce un dialog in care participantii sunt de acord unul cu altul - la fel ca in lumea reala, e plictisitor). Lupta lor in cuvinte sau nu, duce scena (si povestea) inainte. Rezultatul e la latitudinea ta - nu e un joc-suma-zero, orice iti convine. Dar ORICE PERSONAJ TREBUIE SA AIBA UN SCOP. Poate mai putin naratorul... dar ma rog.

Povestea unui scenariu trebuie sa fie suma unor mici povesti - fiecare scena e un mini-scenariu, cu un inceput si un rezultat. Din rezultat in rezultat, povestile personajelor merg inainte.

Sa zicem ca scena are rost. Urmatorul precept e MINIMUL DE INFORMATIE. Ca orice scriitor, vei avea tendinta sa pictezi o fresca in locul unei schite in creion - dar crede-ma, o schita in creion functioneaza mai bine in 99% din cazuri. Dupa ce o scrii, taie replicile pana cand doar sensul ramane. Nu baga replici de genul "Da!" - ci descrie mai degraba (X e de acord). Actorii sunt foarte mandrii de replicile lor, si un simplu "da" va deveni un mic dans tematic, cu maini in aer si fete schimonosite. Replicile scurte te vor ajuta si in alt sens - cel putin in TV, nu e foarte mult timp de repetitii, iar o replica prea lunga va fi "aproximata" de actor, de cele mai multe ori in dauna scenariului si povestii, pentru ca dupa 8 duble, regizorul va spune "Bine ba, merge si-asa!" fara sa-si dea seama ca poate totul depinde de un cuvant anume.

Cand ai un schimb de gen "da - nu - da - nu - etc...", nu-l face mai lung de 3 replici. Intelegem despre ce e vorba in primele doua, iar a treia da concluzia.

Nu baga mai mult de trei personaje decat daca e ABSOLUT IMPERATIV. E foarte greu de filmat rational - mai ales in TV, unde cinematografia (engleza - n. trad.) merge pe principiul "filmam un personaj dupa cum vede alt personaj". Risti sa te alegi cu ceva haotic foarte repede.

Nu baga mai mult de doua pagini decat daca e absolut imperativ. Vei fi injurat de toti, de la actori pana la sunetisti - riscul unei greseli care sa faca sa se repete dubla creste exponential cu marimea scenei.

Si una personala, pentru ca ma ocup de comedie - trei glume in fiecare scena. Una daca e drama. Cinci daca e sketch.

Hai toate bune, si veniti sa fiti scriitori de televiziune.

Andrei.

Edit, si PS: Daca aveti intrebari, bagati la comment.

Apus

2008-01-29T21:04:00.001+02:00

Chiar...

Waiting for Summers Past

2008-01-13T00:10:00.000+02:00

Bob

2007-12-28T00:05:00.000+02:00

Azi m-a vizitat Bob. Bob Wilson e un urs polar, si mai trece din cand in cand pe la mine atunci cand casa e goala si ma simt singur. De fiecare data ma prinde baut, si de fiecare data imi reproseaza lucrul asta. Bob e un tip ok, si cred ca e singurul din cunoscutii mei care e OK cu a fi singur - probabil viata la Pol nu-i ofera prea multe posibiltati de interactiune sociala. Din cauza asta, il ascult cand apare si vorbeste despre singuratati.

A sunat la usa, dar nu si la interfon. Probabil s-a nimerit cu cineva la intrare - dar sincer sa fiu, la mine in bloc nu e multa lume care sa umble pe la intrare la ora asta. O fi fost vecina de la trei - cred ca e cam libertina, dar ma rog, cine sunt eu sa judec. Oricum.

Suna la usa, si trecand peste intrebarile mele naturale ("Cine cacat o fi la ora asta?") , ma duc sa raspund. Intreb cine e, si Bob raspunde gafaind din greu.

- Deschide in pana mea, si sper ca ai dat drumul la aerul conditionat.

Deschid, si uite-l pe Bob transpirand din greu. Stiu, stiu, e Decembrie, dar totusi nu e Pol, asa ca il inteleg.

- Bob! strig eu
- Mda, mda. Nu-i Mos Craciun, imi pare rau sa te dezamagesc.

Intra. Bob e un urs polar, asa ca nu prea conteaza daca ma dau la o parte din usa sau nu. Se duce direct in sufragerie - are un taburet preferat (spune ca i se potriveste cu anatomia) si eu ma agat, ca intotdeauna, de blana lui. Chestia il enerveaza de obicei, dar e prea misto sa calaresti un urs polar. Plus ca de data asta n-a protestat prea mult. Poate e Craciunul, poate era obosit de la scari. Cine stie.

- Ai apa la frigider?
- Bob, e decembrie. N-am nevoie de frigider. Robinetul e la fel de bun.
- Ma rog. Imi umple si mie asta?

Ma duc cu butelca lui de scoarta de copac in bucatarie. Ma bucur ca a venit - Bob e un tip misto. Greu se mai umple butelca asta. Si nici plantele nu le-am mai udat de ceva vreme. Ma intorc in sufragerie , si deja se umple camera de miros de blana uda, iar Bob e la calaculator. Ati vazut vreodata un urs polar care incearca sa foloseasca un mouse? E destul de amuzant.

- Si Bob, zi asa, ce vant te-aduce?
- Eh, eram in zona. Renii au zis ca raman cateva zile dupa craciun, si-am venit si eu. Da' acum dorm toti. Am fost in oras, si erau destul de obositi. Tu ce mai faci?
- Meh, m-am gandit sa ma intorc vreo doua zile in Bucuresti, sa profit de acalmie ca sa zac.
- Ai fost deja acasa?
- Dap. Toata lumea e bine.
- Misto. Iar o freci de unul singur?

Bob se uita semnificativ la sticla de vodca. Ce sa zic. Ma judeca un urs.

- Hai ma, ma lasi. Ma relaxez. Am avut un an agitat.
- Bai, bea cat vrei, da' tot statul asta in casa imi miroase a victimizare. Macar daca stai singur bucura-te c-o faci. Doar tu ai vrut, nu?
- Pai si cine zice ca nu ma bucur?

Se uita la mine. E adevarat ca-s imbracat intr-o pereche de boxeri rupti si-un tricou cumparat acum 9 ani, din bazarul de la Neptun.

- Daca te bucuri, de ce arati ca un scriitor ratat dintr-un film american prost? Chiar nu inteleg, ai impresia ca te urmareste vreo gagica buna de vis-a-vis, si vrei sa faci pe interesantul?
- Bai, sunt acasa la mine. Ma imbrac cum vreau. Vrei sa ma si bas zgomotos ca sa-mi demonstrez statutul de stapan al casei?
- Hai ma, e decembrie si esti in chiloti. Probabil ingheti de frig doar ca sa arati cum crezi tu ca ai avea vreun ascendent moral asupra lumi - "uuu... ce deprimat sunt... si nimeni nu ma intelege..."
- ...
- Si in plus, ce te impiedica sa te simti bine ma rog?
- As vrea sa scriu.
- Si?
- Si nu scriu.
- De ce? Ti-au paralizat mainile?
- O-ho, am invatat ironie de cand nu ne-am mai vazut. Aveti o scoala pentru ursi la Pol?
- Hai, nu mai face pe desteptul. Zi.
- Nu scriu pentru ca nu stiu ce sa scriu. Si chiar daca as scrie, n-ar citi nimeni. Si chiar daca ar citi cineva, ar fi foarte prost scris.
- Esti tampit. Dar sa zicem c-ar fi asa, si ca i-ar pasa cuiva de cat de prost esti. Stii ce facem noi la Pol?
- ...?
- Tipam la vant. Ma duc pe marginea banchizei si urlu cat pot despre cat ma enerveaza focile, despre cum Mos Craciun are impresia ca e Isus in decembrie, despre cum ursoaicele se uita numai la Discovery si despre incalzirea globala. Mama ce cald e...
- Si vezi vreo banchiza p-aci? Ce fel de sfat e asta? Unde am eu gheata, vant si noapte de sase luni in care sa nu ma asculte nimeni?
- Pai ai blog... nu?
- ...

Smells like the land of Happy

2007-12-27T11:55:00.000+02:00

Candva saptamana trecuta, iesind din casa, mi-am aprins o tigara. Incercand sa-mi pun manusile, a fost nevoit s-o pufai, si gura mi s-a umplut de un gust puturos de tutun statut (deh, pufait). Chestia ciudata e ca odata cu gustul ala oribil am avut o senzatie de fericire care m-a facut sa ma opresc si sa ma uit in jur. Pentru o secunda uitasem unde sunt, si ca ma duc la servici. Si nu intelegeam de ce.

In cateva secunde mi-am dat seama. Gustul ala oribil semana teribil cu gustul de tigari Viceroy. Cand fumam eu asa ceva? Oh. In alte vremuri. Vremuri mai bune. Cand eram mai copil.

Si vremea se potrivea. In iarna, toti prietenii veneau care de pe unde erau plecati. Iar gustul de tutun oribil tras in gat intr-o dimineata inghetata de Decembrie e un memento al diminetilor plecate acasa dupa o noapte de baut, vorbit, ras si dezorganizare generala. Chestia asta n-o mai am - nu ma mai "strang" cu lume doar ca sa "borfaim" (doamne ce termen) la cineva acasa. Ca sa fim ironici dupa prima sticla, destepti dupa a doua, violenti dupa a treia si melancolici dupa a patra. Nu mai abuzez de mine - cateodata chiar bag tigara inapoi in pachet. Nu mai cred ca sunt invincibil. Si mi-e dor de vremurile alea. Oare n-ar trebui.

Cele mai apropiate poze pe care el-am gasit sunt mai recente decat ar trebui. De la un fel de "reuniune". Deja eram crescuti. Dar stiu ca atunci (acum vreo doi ani) am stat in casa cuiva de la 12 la 24, nefacand nimic decat sa sporovaim, sa sarim in sus pe muzica si sa ne purtam ingrozitor (dar prietenos) unul cu altul. A da, si sa radem de ultimele barfe, cu brafitul de fata.

Mi-e dor de ei. Aia de-atunci. Si pozele nu-i arata pe toti, si sper ca nu se va supara nimeni. Poate vreodata o sa scotocesc prin CDuri si-oi gasi poze "de atunci-atunci". Da' mi-e cam teama sa faca asta. Daca de la o tigara fumata prost am ajuns sa scriu toata asta, ce-oi face daca mai vad si poze.

Toate bune si Sarbatori Fericite

Andrei

Off Topic: Top 5 10 secunde de chitara noua

2007-12-13T10:25:00.000+02:00

Pentru ca ascultam niste muzica azi dimineata si m-am trezit ca repetam aceleasi 10 secunde dintr-o melodie doar pentru ca imi placea cum suna chitara. Si m-am gandit sa fac un top :)

Locul 5:
Rise Against - "Tip The Scales" (A: Siren Song of the Counter Culture)
(0:00 - 0:10)

Un intro destul de "clasic" in sensul alternativ al cuvantului, dar care compenseaza cu o energie fenomenala - piesa te ia din primele secunde si nu te lasa pana la final.

Locul 4:
Halifax - "Sidney" (EP: "A Writer's Reference")
(0:00 - 0:10)

Din nou un intro, din nou alternativ, dar se joaca mai mult pe inalte decat RA, si reusesc o varietate mai mare in repetitie.

Locul 3:
Coheed And Cambria - "Welcome Home" (A: "Good Apollo. I'm Burning Star IV...")

C&C e pentru cei care erau prea mici in 1989. Serios. Daca Iron Maiden n-ar fi niste mosi, asa ar canta.

Locul 2:
Jimmy Eat World - "Get It Faster" (A: "Bleed American")
(2:30 - 2:40)

Stiu ca Jimmy Eat World sunt destul de cunoscuti, dar piesa asta nu e unul dintre hiturile lor, iar chitara intra apropae prin surprindere la un bridge undeva pe la mijloc. Doua chitari, pe tonuri diferite, se completeaza aproape in contratimp. Debusolant si delicios.

Locul 1:
Audio Karate - "Gipsyqueen" (A: "Lady Melody")
(0:30 - 0:40)

Nici n-am cuvinte sa descriu cat de buni sunt baietii astia. Poate daca incercati sa va imaginati o chitara de rock clasic pusa pe tobe de punk. Demential.

Toamna

2007-12-05T22:04:00.001+02:00

Nu-ti mai raman prea multe de spus. Ploua.

Stare de lesin

2007-11-26T11:31:00.001+02:00

Mi-e greata sa ma duc la munca. M-am trezit la 8. M-am imbracat, mi-am facut ghiozdanul. Si de atunci stau trantit pe scaun in fata calculatorului. E 11:33. Ieri dimineata eram in alta parte. iar acum nu stiu ce motiv sa-mi dau ca sa ies pe usa aia.

Cred ca am fumat un pachet de tigari de azi dimineata. Si mi-e greata. Fizic. Si mi-as dori sa pot sa-mi ridic mainile si sa fac gestul ala de "ma #$% pe ei, ba". Da' stiu ca nu pot. Si poate e doar vremea de vina. Dar chiar mi-as dori sa fac altceva acum.

Si in timp ce scriam astea imi suna telefonul. Persoana importanta, nu spui cine. N-am raspuns. Dar ar trebui sa ma misc, totusi.

Hai saptamana placuta la toti.

Vant, frig si orase fantoma

2007-11-26T08:55:00.000+02:00

Am fost la mare. Da, stiu, e noiembrie.

Oricum, a fost interesant. Vama Veche e un oras fantoma - probabil va inchipuiati asta deja, si eu la fel, dar pana nu esti acolo nu iti dai seama cum poate sa fie. Schelete de lemn cu urme de "fresce" si panza rupta fluturand. Arata foarte mult ca un decor abandonat de film. Si e atat de frig.

De ce?

2007-09-25T09:30:00.001+03:00

O intrebare excelenta. Nu castigam nimic din asta, ne cosuma timp si bani, ne face sa ignoram lucruri care in lumea "reala" ar trebui sa aiba prioritate. Si atunci, pentru clasa asta speciala de fotografi amatori care se tin cu dintii si sufletul de fotografie, de ce? Pe foarte putini i-am auzit spunand "pentru ca vreu sa devin fotograf profesionist". Majoritatea ridica din umeri.

Si e acelasi ridicat din umeri pe care l-am avea la intrebarea "de ce mancam". pentru ca a devenit un reflex. Un scurt act care ne intrerupe viata si aduce, in cel mai sincer mod, o pauza.

Si in spatele acestui reflex se ascunde un adevar ingrozitor. Fotografiem pentru ca suntem nefericiti. Fie ca prindem mizerie, fie ca fotografiem frumusete, ne raportam fie la sentimentele fie la nevoile noastre respectiv. Fotografiem pentru ca am gasit o sublima descarcare a nevoii de creativitate in declansator, pentru ca simtim ca undeva inauntru trebuie sa existe ceva "mai mult" decat ce facem in realitatea banala. pentru ca fara acel ceva "mai mult" am fi roboti - si mai mult, roboti fara vreun scop anume. Si cei dintre noi care vor ajunge sa-si aiba viziunea recunoscuta de public vor fi accidente, pentru ca nevoia noastra de a fotografia e un lucru intens personal si satisfacerea unui egoism. E adevarat ca ni se pare ca dorim sa devenim cunoscuti, dar cati dintre noi ar sti cum sa se descurce in ipoteza asta fantastica?

Fotografiem pentru ca ni se pare ca am gasit in sfarsit un lucru al nostru. Egoist. Individual. Ofensiv sau magulitor. Pentru ca tanjim dupa satisfactia de a gasi o poza intre trei sute care ne face sa simtim ca am evoluat in rolul de creatori - din rolul de executanti. Si pentru ca dorim acceptarea semenilor - dar nu a publicului. A celor ca noi - cei bantuiti de ganduri poate marete, dar niciodata puse in aplicare, ca o masa amorfa de geniu colectiv, si usor patetic totodata.

Si pentru ca ne aparam de "ei", "Noi", fotografii amatori.

Despre loialitate

2007-09-19T20:47:00.001+03:00

Intr-o nota mai tehnica, zilele trecute ma gandeam sa trec pe Nikon. Adica, D200 e un body extraordinar, si chiar ma convinsesem de asta (multumesc Tudor). Si am inceput sa-mi fac liste fanteziste de obiective (eu fiind un impatimit al focalelor fixe), si ma gandeam la un 35 f/2 si un 50 f/1.4 pentru inceput. Dupa care am inceput sa caut sample-uri pe net. Si m-am intristat. Nu ma intelegeti gresit, eram chiar entuziasmat de gandul de a avea un D200, si asta nu e un post de Pentax VS Nikon, pentru ca nu are rost (Nikon e peste Pentax in atat de multe domenii incat comparatia e fara sens). Dar m-am intristat pentru ca imaginile facute cu focale fixe Nikon sunt ... respiratie adanca... ATAT de urate. Serios. Un bokeh (si stiu ca voi fi acuzat de obsesii, dar dupa ce ai avut Pentax Ltd. te uiti la bokeh, incercati si veti intelege). Probabil ca-mi voi lua un Body dintr-un alt sistem (pentru ca a fi utilizator de Pentax in Romania e teribil de frustrant), dar entuziasmul meu pentru Nikon s-a dus pe apa sambetei.

Cele doua poze de mai sus sunt facute ambele la f/1.2. Una e a mea, alta e luata de pe flickr, de la userul Adri@nUS (link aici). Trageti concluziile proprii, eu nu mai zic nimic.

P.S. : am inteles ca au aparut adaptoare EOS - PK. Hmm... :D

Fara Titlu

2007-09-19T18:54:00.001+03:00

Am inceput din nou sa folosesc 50'u de f/1.2. Pe termen scurt, da un boost foarte bun la moral - pentru ca iti permite sa faci fotografii "noi" in locuri prin care ai mai trecut de un miliard de ori. Trandafirul asta e pe marginea bulevardului Aviatorilor, dar obiectivul l-a izolat atat de bine incat ar fi putut fi oriunde.

Culori Ascunse

2007-09-19T09:32:00.001+03:00

Intr-o intrare de gang, langa un Stefan cel Mare zgomotos si plin de praf, am gasit jungla asta de culori.

Zgarie-Nori

2007-09-16T23:04:00.000+03:00

Imi place sa cred ca e o nava gigantica inaintand incet de-a lungul bulevardului.

Fragmente de oras

2007-09-15T08:48:00.000+03:00

Bucati de oras. Nu sunt poze, mai degraba fragmente din plimbarile mele.

In Spatele Blocului

2007-09-08T01:50:00.001+03:00

Azi dimineata am plecat mai devreme catre servici. Pentru ca mi-am dorit sa nu iau drumul direct si prafuit catre metrou, ca apoi sa ma cufund in restul zilei. In schimb, am mers precaut si serpuit prin spatele blocurilor, evitand iesirile catre bulevard pana cand am fost nevoit sa-mi recunosc directia (geografica) si nevoia (sau ma rog) de a ajunge la servici. Si a fost bine. Si cateva au ramas.

Singuratati

2007-09-07T12:24:00.000+03:00

Foarte diferite, stiu, dar fiecare din ele e una pe care am simtit-o la momentul respectiv. Si e chiar socant sa vezi cate feluri de singuratati pot exista - si cat de diferit te pot face sa te simti. Le-am ales doar pe astea trei ca exemple. Pace, Apasare si Asteptare, daca vreti :)

Ceruri

2007-09-06T09:56:00.001+03:00

Si ca sa completez acest mega-update (heh) al blogului (promit ca voi fi mai constiincios de acum), cateva cadre dintr-un alt subiect care m-a preocupat in ultimul timp. Seara si noaptea. Citeam undeva despre "Twilight Photography" - cele 10-15 minute in care cerul are aceeasi intensitate luminoasa ca fetele oamenilor. Sicer, n-am reusit sa le ating, dar incercand am dat peste altceva. Cerul in sine - un element pe care in general l-am ignorat ca fiind "prea comun", si care oricum de obicei e doar un fundal pentru obiectele / subiectele mult mai interesante din cadru. Am reusit sa ma contrazic. Cerul poate fi un model foarte ascultator, si cu nunate pe care putine lucruri pe lumea asta le pot reda ( nu-i spunem "rai" degeaba, pana la urma :D )

Life Underground

2007-09-06T09:38:00.000+03:00

Probabil ca unii dintre voi imi stiti pseudo-fetsiul legat de metrou - si de pozele pe care le fac in el. Majoritatea (daca nu toate) sunt imagini furate, grabite, fara pregatire prealabila propriu-zisa (incadrare, etc...). Pregatirea pentru ele e mentala - ma plimd minute bune incercand sa-mi imaginez cum imi va iesi, pentru ca timpul aparatului la ochi sa fie minim. Am inteles ca e interzis sa fotografiezi in metrou, de aceea imi place fiorul ala de mica razvratire pe care il am - si surpriza de a avea o fotografie cat de cat reusita dupa o incercare in care intamplarea inca are un mare rol. Oricum.

In ultimele cateva saptamani am mers cu aparatul la gat prin dragile noastre tunele - si aici aveti rezultatele. E o prima incercare (destul de timida) de "tema" si, in contextul celor descrise mai sus, sunt destul de mandru de ea.

Monumental

2007-06-18T20:08:00.001+03:00

Culori Triste

2007-06-13T17:34:00.001+03:00

Culori

2007-06-06T18:34:00.000+03:00

Dar exista viata. Si culori. Si momente in care esti martor la o viziune asupra vietii atat de radical diferita de a ta, o viziune care imbraca guri de aerisire in paie colorate de plastic si in care iti dai seama ca exista o intreaga lume care incepe dincolo de gri, dar care e infinit mai greu de reprezentat in imagini. Probabil pentru ca e o lume care pune accentul pe explorare si miscare continua, decat pe dimineti mohorate surprinse in clipe de cinism :)

Stiu. Suna pompos, si probabil ca e o exprimare de dragul exprimarii, si ca-mi place sa aud vorbind (sau scriind, intre noi fie vorba). Ceea ce incercam sa spun e "Noroc de dupa-amiezele de Sambata, altfel cu totii am folosi film alb-negru".

Si a venit si vara...

Chained

2007-05-13T23:55:00.000+03:00

The road to Fantasia

2007-05-13T16:06:00.000+03:00

Catre casa, pe sub pamant

2007-05-11T00:44:00.000+03:00

ghostworld

2007-05-10T22:06:00.000+03:00

Pierdut weekend. Il declar nul

2007-04-27T10:34:00.000+03:00

Tacerea e mai confortabila cand sunt oameni in jur.

2007-04-26T09:35:00.000+03:00

Onwards to the light of day

2007-03-28T11:47:00.000+03:00

Cam asa nu? Ce ma sperie cel mai mult e ca am inceput sa ma simt BINE in metrou...protejat, oarecum. E un spatiu familiar, nu ploua, nu e niciodata frig, nu te calca masini...

E un sindrom...

Pentru ca

2007-03-27T02:01:00.000+03:00

Pentru ca a merge pe bicicleta, la o varsta, e o placere in sine, iar in spatele vitrinei sta o calugarita sinistra (o vedeti?).

Pentru ca cea mai tare cazatura pe care am luat-o a fost atunci cand alergam ca un nebun sa iau paine (incepeau desenele animate) si mi s-a parut ca mi-au cazut monedele din buzunar. Am intors capul sa verific, dar am uitat sa ma opresc din alergat. Big Mistake. De atunci am alergat la paine cu o mana pe buzunar.

Pentru ca cei doi domni, la o secunda dupa declansare, s-au bucurat sa se vada (cel cu spatele nu-l observase inca pe prietenul lui).

Sambata Dimineata

2007-03-26T12:56:00.000+03:00

Sambata (la fel ca in ultimile trei weekenduri), ne-am strans mai multi sau mai putini ca sa mergem la excursie de pozat ca refulare a frustrarilor pe care le avem fiecare in timpul saptamanii. Mult mers pe jos, multa vorbaraie, ne-am si ratacit la un moment dat. Ca de obicei, cerul gri si lumina difuza.

Doar doua cadre, dar stiu sigur ca-s mai multe. n-am apucat sa scanez, insa...

Pentax ME, Pentax M 50mm, Kodak PhotoPro B&W ASA400

Ploaie

2007-03-26T12:41:00.000+03:00

Primul post. Sunt in ultimul rand al unei statii de autobuz. Ma ajuta pentru ca toata lumea e cu spatele la mine, si pot sa declansez linistit. Un tip, in stanga mea, mananca grisine si se uita amuzat - "Ce-o mai fi pozand si asta? masinile?". Ma ajuta si ploaia, lumea e prea preocupata de umezeala si reglatul glugilor si a umbrelelor pentru a observa obiectivul.

Pentax ME, Pentax M 50mm, Kodak PhotoPro B&W ASA400