Feckin' Emo

Si de fapt e vorba de o trupa care-mi place. Mult.

THURSDAY e la inceput in post-hardcore (aia cu frezele intr-o parte), astia s-au maturizat ceva diferit. Au o dimensiune epica la cantecele si (in cazul lui War All the Time, unul din cele mai bune albume concept pe care le-am ascultat dupa 2000) albumele lor.

Inca urla si alterneaza urlatul cu cantat aproape "emotional", dar o fac cu cap. Iar cantecele lor mai grele, usor de confundat cu cacofonii muzicale, isi pun agresivitatea in slujba conceptului pe care incearca sa-l redea (At this Velocity, de exemplu, a devenit unul din favoritele mele dupa ce mi-am dat seama ca descrie prabusirea unui avion cu toate consecintele lui - iar urletele aproape incoerente care ma deranjau deodata au avut sens).

Oricum, trebuie ascultati. Cantecele sunt late rau, improasca intelesuri peste tot fara sa cada in incoerenta, iar sunetul e mult mai "stratificat" decat la alti exponenti ai genului.

Activitati, si de ce "hobby" e un cuvant urat

Eu, tot fac poze. Strict amator. E, dupa toate canoanele, un "hobby".

Si ma gandesc ca a avea un "hobby" e un stigmat al oamenilor nefericiti cu viata lor. Ganditi-va putin. Un "hobby" e o activitate care ne face placere, dar care nu apartine vietii noastre. Toata chestia e ceva secundar, ceva usor nebun, dar pe care il acceptam cu un zambet usor jenat. "Da, fac poze, e un hobby al meu". Cat de trist si de las trebuie sa fii ca sa-ti pui placerile intr-o sticla ca pe corabii din bete de chibrit, si sa scrii pe ele (pe sticle) "Hobby". Nu sunt lucruri serioase, domnule, auzi asta, te fac sa ZAMBESTI. Mai bine gaseste-ti o slujba reala. Una din aia de la care te intorci seara prin transportul public fara sa te gandesti la nimic, bucuros doar ca s-a mai terminat o zi, si vine weekend-ul, si te poti intoarce la sticlutele tale cu corabii de jucarie.

Si nici macar nu-mi dau seama cine e vinovat. Nu stiu daca sunt parintii cu ideile lor mature, sau noi cu frica noastra e a esua, sau televizorul cu costumele si zambetele lui perfecte de urmat (cu toate ca se poate spune ca televizorul ne ajuta cateodata - dar probabil ca asta e valabil pentru orice mod de a asista la fanteziile altora). Si-ti vine cate un moment in care parca-parca te-ai apuca sa spargi sticlele si sa arati corabiile tuturor prietenilor si, cand cineva te intreaba cu ce te ocupi, sa poti sa le spui, cu un zambet lipsit de jena de data asta, ca "aranjezi chibrituri in forme de vase celebre". Hei, lumea are nevoie de nebuni, crezi ca mai e vreun loc liber?

De fapt lumea nu e atat de gri. Am prieteni care au reusit sa faca ce le place. Exemple sunt gramada. Problema e ca niciuna din ele nu-s eu.